ПРОГРАММА ОБУЧЕНИЯ
„Водитель по перевозке пассажиров в национальном / международном сообщении”

Condiții obligatorii:

  • să  dispună  de  permis  de  conducere  perfectat  pe  numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte vehiculul rutier;

  • să fie apt din punct de vedere medical și narcolologic;

Durata cursului, în ore academice

  • pregătirea periodică – 36 ore.

Actele necesare pentru inscrierea la cursuri

  1. Buletinul de identitate cu fisa de insotire (original)
  2. Permisul de conducere
  3. Certificatul medical forma 083/E
  4. Certificatul narcologic

Prețul: National - 350 lei ( 300 lei – reciclarea)
Internațional - 500 lei ( 400 lei – reciclarea)

Preliminarii

Transporturile rutiere reprezintă un domeniu vital al activităţii economico-sociale al Republicii Moldova pentru că prin intermediul lui se efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor în scopul satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale ale societăţii.

Importanţa transporturilor constă în:

  • funcţia pe care o au în dezvoltarea complexului socio-economic naţional;
  • în rolul important exercitat asupra amplificării relaţiilor dintre state.

Transportul rutier național și internaţional, reprezintă mijlocul material ce stă la baza relaţiilor economice cu alte ţări ale lumii.

Serviciile de transport rutier sunt esenţiale pentru economia naţională, dar şi pentru viaţa de zi cu zi a populaţiei deoarece:

  • joacă un rol important în cadrul unei societăţi moderne;
  • lumea se aşteaptă ca „el” să fie acolo cînd este nevoie de aceste servicii şi să funcţioneze „aşa cum trebuie”.

Transportul este strîns legat de societatea umană, a apărut odată cu aceasta şi sa dezvoltat din punct de vedere calitativ, cantitativ şi structural concomitent cu dezvoltarea producţiei, ştiinţei şi tehnicii, facilitînd la rîndul său, într-un mod direct dezvoltarea producţiei şi a schimbului, antrenînd şi condiţionînd creşterea economică pe plan naţional şi mondial.

Un aspect important a activităţii transportului rutier este securitatea circulaţiei rutiere, care este determinată de mai mulţi factori. Un factor esenţial este organizarea şi gestionarea traficului rutier pe drumuri publice. Realizarea acestui proces necesită specialişti competenţi, inclusiv agenţi transporturi, care îndeplinesc sarcini de organizare, coordonare, monitorizare, ghidare şi executare a activităţilor în transport rutier.

Programa de instruire profesională este destinată pentru conducătorii auto transport rutier de persoane cu vehicule, prin participare la aceste programe de pregătire conducătorii auto vor dobîndi cunoştinţe care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii serviciului de transport persoane pe care sunt oferite.

Programa de instruire profesională pentru conducătorii auto transport persoane prevede desfăşurarea următoarelor module:

  • Legislaţia Naţională şi Europeană de transport;
  • Materialul rulant la organizarea traficului internaţional şi naţional de călători;
  • Regimul de lucru și odihnă a conducătorilor auto conform cerinţelor AETR;
  • Regimul de utilizare a tahografului;
  • Regulamentul cu privire la transportul rutier de călători şi bagaje;
  • Infrastructura de transport;
  • Securitatea transporturilor etc.
  • Să descrie caracteristicile sistemului de transmisie în vederea celei mai bune utilizări a acestuia;
  • Să descrie caracteristicile tehnice și funcționarea dispozitivelor de control al siguranței, în vederea controlării vehiculului, reducerii frecării și împiedicării disfuncționalităților;
  • Să identifice măsurile de asigurare a confortului şi siguranţei călătorilor;
  • Să stabilească capacitatea de îmbarcare a vehiculului acordînd grija cuvenită reglementărilor de siguranţă şi utilizării adecvate a vehiculului;
  • Să descrie şi să identifice mediul social al transportului rutier și reglementările din domeniu: perioadele maxime de lucru specifice industriei transporturilor;
  • Să stabilească reglementările din domeniul transportului de pasageri;
  • Să stabilească riscurile rutiere şi accidentele de muncă;
  • Să identifice măsurile de prevenire a riscurilor fizice;
  • Să descrie modul de comportament în cazul situaţiilor de urgenţă;
  • Să descrie importanţa şi regulile comportamentului pentru păstrarea unei bune imagini a companiei;
  • Să stabilească mediul economic al transportului rutier de călători şi organizarea pieţii;
  • Să stabilească măsurile de prevenire a criminalităţii şi a traficului cu imigranţi clandestini.

Cursantul va fi capabil să:

  • utilizarea tahografului;
  • reguli generale de comportament pentru dezvoltarea calităţii serviciului de transport;
  • reglementările tehnice şi exploatarea tehnică a vehiculelor;
  • conducerea preventivă şi economică a autovehiculelor;
  • reglementările profesionale AETR,  CFP, Acordul INTERBUS, convenția CVR;
  • principalele cauze ale accidentelor rutiere.
  • Comunicarea profesională interactivă în limba de stat și într-o limbă de circulaţie internaţională;
  • Recepţionează mesaje orale şi scrise fluent şi coerent;
  • Întocmirea documentelor specifice domeniului de activitate;
  • Identifică mijloacele tehnice necesare intervenţiei stabilite;
  • Identifică materialele şi resursele necesare;
  • Aplică recomandări, instrucţiuni, softw-uri din domeniul transportului;
  • Monitorizează executarea lucrărilor planificate şi respectarea timpilor de execuţie;
  • Stabileşte timpul optimal al unităţii de transport în funcţie de genul transportărilor;
  • Aplică în practică prevederile normelor legale naţionale şi internaţionale;

5.1 Creative şi productive

  • Propune forme progresive de organizare a muncii;
  • Propune soluţii de optimizare şi perfecţionare a proceselor tehnologice de transportare;
  • Identifică spectru de servicii noi ce pot fi prestate;
  • Soluţionează conflicte;
  • Identifică mijloacele tehnice necesare procesului de transport (tahograf, sistem GPS).

5.2. Personale şi interpersonale

  • Identifică necesităţile de formare profesională continuă;
  • Identifică formele de realizare a formării continuă;
  • Stabilişte şi menţine relaţii profesionale de colaborare;
  • Identifică cerinţele de calitate specifice;
  • Consultă clientul cu privire la serviciile prestate;
  • Asigură respectarea termenilor de verificare a aparatelor de măsură şi control (tahograf);
  • Întocmirea documentelor necesare pentru desfăşurarea procesului de transport conform cerinţelor în vigoare;
  • Aplică şi monitorizează respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă;
  • Aplică mijloacele de protecţie individuale şi colective în corespundere cu condiţiile de muncă.

5.3. Sistemice

  • Asigură funcţionarea şi starea tehnică a automobilelor;
  • Consultă recomandări, instrucţiuni, regulamente, soft-uri din domeniul transporturilor;
  • Stabileşte factorii de risc la locurile de muncă şi le înlătură.

5.4 Cross-curriculare

  • Utilizează adecvat mijloacele de stingere a incendiilor;
  • Aplică procedurile de urgenţă în cazurile accidentului de muncă şi situaţiilor excepţionale.

Aptitudini:

Autonomie;
Atenţie;
Gîndire critică;
Putere de analiză şi decizie;
Coerenţă;
Punctualitate;
Solicitudine;
Dexteritate;
Rezistenţă la efort fizic;
Corectitudine;
Responsabilitate.

6. Tematica și repartizarea orelor.

Tematica

Pregătirea periodică (Numărul de ore)

Formare avansată în conducere auto rațională pe baza unor reglementări de siguranță

1. Caracteristicile sistemului de transmisie în vederea celei mai bune utilizări a acestuia:

- curbele de cuplu, puterea și consumul specific al motorului;

- zona de utilizare optimă a turometrului;

- diagramele rapoartelor de angrenare ale cutiei de viteze.

2

2. Caracteristicile tehnice și funcționarea dispozitivelor de control al siguranței, în vederea controlării vehiculului, reducerii frecării și împiedicării disfuncționalităților:

- caracteristicile specifice ale circuitului de servofrână hidro-vacumatic;

- limitele utilizării frânelor și dispozitivului de încetinire;

- utilizarea combinată a frânelor și a dispozitivului de încetinire;

- utilizarea optimă a turației și a raporturilor vitezelor;

- utilizarea inerției vehiculului;

- utilizarea modurilor de reducere a vitezei și de frânare la coborârea pantelor;

- modalitatea de acțiune în cazul unei defecțiuni.

2

3. Optimizarea consumului de carburant;

1

4. Asigurarea confortului și siguranței călătorilor:

- gradarea mișcărilor longitudinale și laterale;

- clasificarea și infrastructura drumurilor (tipuri de drumuri, parcări, etc,) - - împărțirea drumului cu alți utilizatori;

- poziția pe drum, frânarea lină, operarea consolei spate, utilizarea infrastructurii specifice (spații publice, benzi cu destinație specială);

- gestionarea conflictelor dintre conducerea în siguranță și alte roluri ale conducătorului auto;

- interacțiunea cu pasagerii;

- particularitățile anumitor grupuri de pasageri (persoane cu handicap, copii).

2

5. Capacitatea de îmbarcare a vehiculului acordând grija cuvenită reglementărilor de siguranță și utilizării adecvate a vehiculului:

- forțele care afectează vehiculul în mișcare;

- utilizarea rapoartelor cutiei de viteze în conformitate cu sarcina vehiculului și profilul drumului;

- calcularea încărcăturii utile a vehiculului sau a ansamblului, distribuția sarcinii;

- stabilitatea vehiculului și centrul de greutate.

1

Aplicarea legislației sociale

1. Mediului social al transportului rutier și reglementările din domeniu: perioadele maxime de lucru specifice industriei transporturilor:

a) Timpii de muncă și odihnă a conducătorilor auto:

- definiții; domeniul de aplicabilitate; echipaje;

- timpul de conducere a vehiculelor; întreruperi; timp de repaus; derogări.

- aparatul de control (tahograful)

- particularitățile exploatării tahografului analog

- foile de înregistrare (diagramele tahografice), selectarea, completarea, instalarea, păstrarea

- generalități despre acordul european privind activitatea echipajelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A. E. T. R).

- sancțiuni pentru neutilizarea, utilizarea inadecvată și falsificarea tahografului; 

- cunoașterea mediului social al transportului rutier: drepturile și îndatoririle conducătorilor auto privind calificarea inițială și formarea periodică.

2

2. Reglementările din domeniul transportului de pasageri:

- Codul transporturilor rutiere a Republicii Moldova nr. 150 din 17.07.2014 (cu modificările și completările ulterioare);

- Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje (H.G. nr. 854 din 28.07.2006)

- licențierea și/sau autorizarea serviciilor de transport rutier persoane;

- clasificarea transporturilor rutiere de persoane (contra cost, cont propriu, cont personal etc.)

- accesul la ocupația de conducător auto (permis de conducere, categoriile, vechime în muncă, apt din punct de vedere medical şi psihofiziologic)

- documentele cerute pentru executarea serviciilor de transport rutier (pentru autobuz/autocar, conducător auto, persoanele transportate), completarea și administrarea acestora;

- transportul anumitor grupuri specifice de călători;

- echipamente de siguranță la bordul autobuzelor, centuri de siguranță;

- sarcina vehiculului.

4

3. Asigurări în transport rutier:

- riscurile de asigurare auto

- esența economică și scopul asigurării.

- tipuri de asigurare obligatorie și voluntară.

- contractul de asigurare și caracteristicile sale

- asigurarea obligatorie de răspundere civila a transportatorilor față de călători

2

Sănătatea, siguranța rutieră și siguranța mediului, serviciile, logistica

1. Riscurile rutiere și accidentele de muncă:

- tipuri de accidente de muncă în sectorul transporturilor;

- statistica accidentelor rutiere: implicarea camioanelor/autocarelor, consecințe umane, materiale și financiare.

2

2. Prevenirea riscurilor fizice:

- principiile ergonomice;

- mișcările și posturile care prezintă riscuri, forma fizică, exerciții de manevrare;

- protecția personală.

1

3. Importanța capacității fizice și mentale:

- principiile unei alimentații sănătoase, echilibrate;

- efectele alcoolului, ale drogurilor sau ale altor substanțe care pot afecta comportamentul;

- prevenirea infecției cu HIV/SIDA;

- simptomele, cauzele, efectele oboselii și stresului;

- rolul fundamental al ciclului de bază activitate-odihnă.

1

4. Evaluarea situațiilor de urgență:

- modul de comportament într-o situație de urgență: evaluarea situației, evitarea complicațiilor unui accident, solicitarea de asistență;

- asistența acordată victimelor și acordarea primului ajutor;

- reacțiile în eventualitatea unui incendiu;

- evacuarea ocupanților unui camion/autobuz cu călători, asigurarea securității tuturor călătorilor;

- reacțiile în eventualitatea unei agresiuni;

- principiile de bază pentru elaborarea unui raport despre un accident.

1

5. Adaptarea comportamentului pentru păstrarea unei bune imagini a companiei:

- reguli aplicabile contractelor de muncă referitoare la diferitele categorii de muncitori ai întreprinderilor de transport rutier;

- comportamentul conducătorului auto și imaginea companiei;

- importanța pentru companie a standardului serviciilor prestate de către conducătorul auto;

- rolurile conducătorului auto;

- persoanele cu care intră în contact conducătorul auto;

- întreținerea vehiculului;

- organizarea activității;

- efectele comerciale și financiare ale unei dispute.

2

6. Mediul economic al transportului rutier de călători și organizarea pieței:

- relația dintre transportul rutier de călători și alte moduri de transport de călători (pe calea ferată, cu autovehicule personale);

- diferitele activități implicate de către transportul rutier de călători;

- trecerea frontierelor (transportul internațional);

1

Reglementările internaționale în domeniul transporturilor rutiere de persoane

1. Prevederi ale legislației internaționale:

- Organizațiile internaționale implicate în elaborarea actelor normative care reglementează activitățile de transport rutier.

- Forumul International de Transport (ITF),

- Convenția asupra circulației rutiere (8 noiembrie 1968, Viena)

- Convenție asupra semnalizării rutiere din 8 noiembrie 1968

- Acordul privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul Acordul INTERBUS), semnat la  Bruxelles la 28 septembrie 2000

- Acordul privind serviciile ocazionale internaționale de transport rutier de călători cu autocarul şi autobuzul (ASOR)

- Convenția cu privire la contractul de transport internaţional auto de pasageri şi bagaje (CVR), (Geneva martie 1973) 

- Acordul european privind activitatea echipajelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R).

- sistemul de autorizații la efectuarea transporturilor rutiere de persoane în trafic internațional (bilaterale, tranzit, pendulare, universale, etc.)

- Carnetul INTERBUS, (eliberarea, valabilitatea, completarea, evidența, sancțiuni, gestionarea)

- capacitatea de îmbarcare a autobuzelor/autocarelor, cu respectarea normelor de siguranță și cerințelor de exploatare a vehiculului

- asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă (Carte Verde)

8

2. Prevenirea criminalității și a traficului cu imigranți clandestini:

- informații generale;

- implicațiile pentru conducătorii auto;     

- măsuri de prevenire;

- lista de verificare;

- legislația privind răspunderea transportatorilor.

- reguli de securitate antiteroristă în sistemul național și/sau internațional de transport.

- proceduri de traversare a frontierei de stat, vize, pașaport etc.

- rețeaua rutieră internațională (marcarea drumurilor național/internațional)

4

Total ore:

Examinare - 2 ore;

Instruire Conducători auto în trafic național – 24 ore;

Instruire Conducători auto în trafic internațional - 36 ore.

36